VICEPREȘEDINTELE ASF, DESPRE PREȚURILE RCA: ATUNCI CÂND SE IA ÎN CALCUL PENTRU TARIF, SE IAU ÎN CALCUL EVENIMENTELE REALIZATE DE BUCUREȘTENI

„Tendința pe care o observăm este una de stabilitate, în sensul că nu sunt motive, factori semnificativi care să conducă la evoluția prețului RCA nici în sus și nici în jos.”

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat miercuri noile tarife de referință RCA, iar acestea vor fi mai scumpe în București și Ilfov.

Explicația pentru prețurile crescute în aceste regiuni ține de faptul că accidentele sunt mai frecvente, iar valoarea daunelor este printre cele mai mari din țară.

Sorin Mititelu, vicepreședinte al ASF, a explicat, joi, la Radio România Actualități, cum va arăta calculul RCA și pe ce criterii vor fi stabilite prețurile polițelor.

„Întâi de toate, nu este nicio nouă modalitate de calcul a prețului la RCA. Deci nu există o legătură între tariful de referință și tarifele practicate de societățile de asigurări. Tariful de referință este doar un indicator statistic. Doar ne furnizează informații despre evoluția pieței de asigurări RCA. Asiguratorii în schimb aplică propriile lor metode de calcul a tarifelor RCA.

Așadar ceea ce avem este doar o informație de piață atunci când ne uităm la tariful de referință. În privința modalității în care companiile de asigurări realizează acest calcul al tarifului RCA, trebuie să menționez că deja, adică de câțiva ani, folosesc o serie de criterii în a segmenta, adică în a împărți populația asigurată în diverse grupuri care sunt omogene din punct de vedere /…/. Printre acele criterii se află deja criteriul geografic. Aşadar, nu este nicio noutate, acest element este deja de luat în calcul de majoritatea societăților de asigurări și deja avem o diferențiere între primele la asigurări, la pentru vehiculele /…/ de cei din Bucureşti, spre exemplu, de cei din alte zone geografice ale României.

Deci aceasta este necesar, este foarte importantă de precizat. E o informație care ne ajută, în schimb, are doar o componentă practică, anume că atunci când încep, se dorește încheierea unei poliţe noi și se obţin mai multe oferte, dacă cel puțin trei din acele oferte obținute de la companiile de asigurări au o valoare peste valoarea acestui, repet, indicator statistic acestui tarif de referinţă, beneficiarul poate apela la sistemul asiguratului cu risc ridicat administrat de Biroul Asiguratorilor Auto din România de unde primeşte un tarif recomandat şi i se indică o companie de asigurări, care urmează să emită poliția pentru beneficiarul respectiv. Deci aceasta este mecanismul și aceasta este înțelegerea”, a declarat Sorin Mititelu, invitat la Apel Matinal.

Citiți materialul complet, AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.