Vladimir Ionaș: „Paradele militare au ajuns să fie evenimente dedicate politicienilor, nu țării și poporului”

Socilogul Vladimir Ionaș consideră că, în ultima perioadă, chiar și paradele militare au început să fie evenimente „cu dedicație” pentru clasa politică, nu pentru țară și popor, cum ar fi normal.

„Probelma este modul în care au loc paradele militare, lipsa totală de transparență a programului politicienilor din fruntea țării. Faptul că cele două mari partide s-au unit, după ani de zile de ură, ar trebuie să fie un exemplu pentru restul politicienilor.

Iohannis nu interacționează deloc cu societatea, de aceea este rupt de realitate. Porbabil că cei care îl consiliază l-au sfătuit să nu dea piept cu oamenii pe stradă. Cred că, de 1 decembrie, nu vor fi probleme la parada militară de la Arcul de Triumf. Cred că oamenii politici ar trebui să coboare tot mai des, jos, în stradă, pentru că au ajuns să trăiască în bula lor, în care sunt cu totul altfel tratați față de marea masă a populației.

Președintele, premierul, miniștrii nu merg în controale incognito, ci cu alai. Mergi singur și vezi ce se întâmplă în stradă, ca să vezi situația reală a țării”, a declarat sociologul emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.