1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. Ce trebuie să faci pentru a avea noroc

1 Aprilie e supranumită și „Ziua Păcălelilor” și milioane de oameni din întreaga lume fac farse sau cad victima glumelor și farselor. Puțini știu că există și câteva superstiții de 1 Aprilie.

Tradiții și superstiții de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. 1 Aprilie este considerată Ziua Păcălelilor și ea nu este sărbătorită doar în România.

Francezii, de exemplu, sunt cei care susțin că acest obicei ar fi apărut prima dată la ei, în anul 1564, după ce Carol al IX-lea stabilise ca prima zi a anului să fie pe 1 ianuarie şi nu pe 1 aprilie, conform calendarului iulian.

Francezii obișnuiesc să-și păcălească prietenii lipindu-le un pește de hârtie pe spate, iar când cineva descoperă farsa, acesta trebuie să strige „Poisson d’Avril”! (Ziua păcălelilor).

 

De când se sărbatoreşte 1 Aprilie în România?

 

Tradiții și superstiții de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. În România, acest obicei a apărut abia în secolul al XIX-lea, când oamenilor li s-a părut amuzantă ideea de a păcăli și a se lăsa păcăliți.

Potrivit superstițiilor, păcălelile trebuie să fie făcute înainte de prânz, iar cel care le face după-amiază va avea ghinion tot anul în curs.

 

Și cei care nu știu că accepte farsa cu zâmbetul pe buze vor fi urmăriți de ghinion tot anul. În plus, bărbații păcăliți de o femeie frumoasă, de Ziua Păcălelilor, vor ajunge să o ia de nevastă.

 

Dacă refuzați să puneți la cale propria farsă pentru cei arpopiați riscați să fiți păcăliți pentru tot restul anului.

 

Tradiția mai spune că cei născuți pe 1 Aprilie vor fi norocoși în afaceri, dar vor fi urmăriți de ghinion la jocurile de noroc.

Îndrăgostiții nu ar trebui să se căsătorească pe data de 1 Aprilie, pentru că mariajul nu va funcționa sau pentru că femeia va fi „cocoșul” în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.