808 amenzi acordate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 808 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 111.875 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS), potrivit Agerpres.

Conform GCS, pe teritoriul României, 336 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 213 persoane se află în izolare instituţionalizată. GCS precizează că numărul persoanelor aflate în izolare/carantină este în dinamică şi datele sunt în curs de centralizare şi introducere în aplicaţiile informatice, de la nivelul structurilor competente.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 721 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.736 la linie TELVERDE (0800.800.358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

GCS reaminteşte cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Totodată, GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.

De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Până la data de 21 iulie, au fost raportate 1.634.446 de cazuri de COVID-19 în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa şi Germania.

La nivel global, au fost confirmate 14.684.741 de cazuri de COVID-19 şi 610.110 decese. De asemenea, 8.468.761 de persoane s-au vindecat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.