Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldis ” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în acest această perioadă 82 misiuni de intervenție în teren după cum urmează: 73 cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; 9 misiuni de stingere și intervenție, din care: 9 incendii . Din cele 9 incendii, 2 s-au manifestat la case și anexe iar 7 la vegetație uscată/resturi vegetale.
„În fiecare an ne confruntăm cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul la care se expun pe ei înșiși, dar și pe semenii lor.
Arderea vegetaţiei uscate provoacă multe efecte negative solului. În primul rând, odată cu arderea resturilor vegetale, se distruge şi microfauna folositoare de la suprafaţa solului. Din păcate aceasta este cea mai întâlnită practică în activităţile de igienizare a terenurilor. Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată şi resturi vegetale are consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.
Recomandăm cetățenilor să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol locuințele, dar și viața! Reamintim cetăţenilor că este interzisă aruncarea la întâmplare a ţigărilor, chibriturilor sau a altor obiecte aprinse, precum şi faptul că focurile în aer liber cum sunt cele pentru arderea miriştilor, tufărişurilor, stufului sau a vegetaţiei ierboase, nesupravegheate sau efectuate pe timp de vânt puternic, pot degenera în incendii de proporţii cu efecte grave asupra securităţii vieţii şi a bunurilor. În cazul în care observați producerea unui eveniment care poate pune în pericol viața și bunurile materiale ale cetățenilor, sunați imediat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!”, transmit reprezentantii ISU Arad
Sursa: Realitatea de Arad