Arad: 24 de migranți din Irak și Siria, printre care 5 minori, ascunși într-un TIR din Turcia pentru a ieși ilegal din România

24 de migranți din Irak și Siria, printre care 5 copii, au fost depistați, joi, decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad, când încercau să iasă ilegal din România ascunși într-un TIR cu numere de Turcia.

ARADCU FRONTIERA JOI06DEC

Publicată de Realitatea De Arad pe Joi, 6 Decembrie 2018

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, la volanul camionului se afla un cetățean turc de 50 de ani, care conform documentelor de însoţire, utilaje industriale pentru o societate din Belgia.

Ca urmare a analizei de risc, poliţiştii de frontieră cu sprijinul polițiștilor de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport.

Astfel, cele 24 de persoane au fost descoperite ascunse, în interiorul remorcii autovehiculului, printre utilajele industriale. Este vorba despre zece bărbaţi, nouă femei şi cinci minori.
Primele cercetări arată că toți cei 24 de migranți sunt solicitanţi de azil în România.

Șoferul turc este anchtetat pentru trafic de migranți, iar migranții, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz.

Sursa foto-video: Poliția de Frontieră Arad