Arad: Elevii din Arad, în finala națională a CanSat 2019 Timişoara

Echipa Helios formată din elevii Colegiului de Arte Sabin Drăgoi şi Colegiului Naţional Vasile Goldiş din Arad este una dintre cele 9 echipe selectate pentru finala Competiţiei Naţionale CanSat2019Timişoara.

Competiţia este o simulare a unui satelit integrat în volumul şi forma unei doze standard de băuturi răcoritoare, iar provocarea pentru elevi constă în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit cum ar fi senzorii, alimentarea cu electricitate şi comunicaţiile, într-un astfel de recipient cu un volum de 330 mililitri
CanSat va fi lansat de la o altitudine de aproximativ un kilometru, va trebui să îndeplinească o misiune şi să aterizeze în condiţii de siguranţă. Proiectele selectate pentru ediţia din acest an vor fi lansate cu ajutorul unui elicopter.
Finala competiţiei naţionale CanSat 2019, care se desfăşoară anul acesta la Timişoara şi Caransebeş, în perioada 22-25 aprilie, este organizată decătre Agenţia Spaţială Română (ROSA), prin ESERO România – Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială România.
Echipa câştigătoare a competiţiei naţionale se va califica în finala organizată de Agenţia Spaţială Europeană, în Italia.

Toate echipele

Echipele selectate pentru etapa finală a competiţiei sunt: Grasp – Colegiul Alexandru cel Bun (Gura Humorului), Tomis 5 Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân (Constanţa), Astronautica – Asociaţia Drept (Aninoasa), Terraformers – Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu (Târgovişte), Sat_One – Colegiul Naţional Elena Cuza (Craiova), Laika (Timişoara), Helios – C.A. Sabin Drăgoi şi Colegiul Naţional Vasile Goldiş (Arad), CoderDojoOradeaSpaceRobotics (Oradea), Miko19, Liceul Szekely Miko Sf. Gheorghe (Covasna).