Patinoarul municipal, deschis cu limitarea numărului persoanelor care au acces pe gheaţă

Patinoarul municipal a fost deschis de Primăria Arad şi va funcţiona cu un program uşor redus faţă de anii anterior, dar cu limitarea numărului de persoane care au acces pe gheaţă în acelaşi timp sau în vestiare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Arad, patinoarul artificial va fi deschis zilnic între orele 09,00 şi 21,00, un program uşor modificat faţă de sezonul trecut, „iar aceasta nu este singura măsură luată în contextul pandemiei de coronavirus”.

„Arădenii îşi pot petrece timpul liber la patinoar în condiţii de siguranţă şi respectând regulile de distanţare. Ştim că această activitate frumoasă de iarnă este o bucurie pentru cei mici, dar şi pentru cei mari tocmai de aceea am luat toate măsurile posibile pentru siguranţa lor”, se arată în comunicat.

Directorul Recons SA Arad, societatea municipalităţii care administrează patinoarul, Nicolae Mehelean, a declarat că cel mult 60 de persoane vor putea fi pe gheaţă în acelaşi timp.

„Suprafaţa patinoarului permite accesul a 400 – 500 de persoane, dar având în vedere nevoia de distanţare fizică, din cauza epidemiei de SARS-CoV-2, am decis să permitem accesul a cel mult 60 de persoane în acelaşi timp. De asemenea, în cele trei vestiare pe care le avem, vor putea intra doar câteva persoane. Vom avea în permanenţă oameni care vor avea grijă să se respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului, cum sunt distanţarea şi purtarea măştii inclusiv pe gheaţă”, a spus Mehelean.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.