Doi pe trotinetă! Așa au fost surprinși niște tineri teribiliști, utilizând simultan aceeași trotinetă electrică. Ei au fost sancționați cu amendă contravențională în cuantum de 290 lei/persoană, pentru încălcarea prevederilor Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin HGR 1391/2006.
În mod regretabil, transportul pasagerilor pe trotinetă este o practică destul de frecventă printre utilizatorii acestui mijloc de transport, în acelasi timp interzisă și periculoasă, potențial generatoare de accidente.
În perioada de vacanță a copiilor, numărul celor ce aleg această modalitate de deplasare este tot mai mare, fiind un mijloc de transport rapid și ecologic. În același timp, nerespectarea regulilor privind circulația cu trotinetele electrice, poate transforma acest vehicul într-un pericol public.
Pentru a evita această situație, părinții trebuie să informeze tinerii participanți la trafic despre regulile de bază ale utilizării trotinetelor electrice :
– este interzisă conducerea unei trotinete electrice de către persoanele cu vârsta mai mică de 14 ani;
– minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani sunt obligați să poarte casca de protecție;
– pe timpul conducerii unei trotinete electrice este obligatoriu ca ambele mâini sa se afle pe ghidon;
– se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice;
– este interzisă conducerea pe drumurile publice a unui astfel de vehicul de către persoane care se afla sub influența băuturilor alcoolice;
– pe drumurile prevăzute cu piste de biciclete, trotinetele electrice circulă doar pe acestea, nu pe trotuar ;
– în lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.
– trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant – fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare;
– este interzis utilizatorilor să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe trotinetă.
Rămâne în atenția polițiștilor locali respectarea normelor privind utilizarea trotinetelot electrice, în caz contrar fiind afectați atât utilizatorii lor, cât și ceilalți participanți la trafic și chiar pietonii.
Sursa: Realitatea de Arad