A fost publicată harta salariilor din Europa. Locul rușinos pe care se află România

Datele oficiale de la Eurostat au fost atent analizate și procesate pentru a oferi o imagine detaliată a situației salariilor din Europa. În urma compilării datelor, un site de specialitate a reușit crearea unei hărți care reflectă salariul mediu orar în diverse țări europene. Această hartă oferă o perspectivă clară asupra diferențelor salariale existente între statele europene și poate oferi indicii importante despre economiile acestora. 

Harta realizată de Visual Capitalist, care prezintă salariul mediu orar în euro pentru fiecare țară europeană, oferă o imagine vizuală și cuprinzătoare a modului în care salariile variază în regiune. Conform datelor prezentate de specialiști, Luxemburg este raiul angajaților europeni, cu cel mai mare salariu mediu (47,2 euro/oră) de pe continent. Țara are, de asemenea, cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume. Danemarca și Norvegia din Scandinavia au, de asemenea, salarii bune (42 euro/oră), deși Suedia (26 euro/oră) se situează mai degrabă la mijlocul clasamentului. „Tendințele generale indică faptul că Europa de Nord și de Vest au salarii medii mai mari decât Europa de Sud și de Est, ceea ce reflectă diferențele dintre economii, bogăție și costul vieții”, notează Visual Capitalist.

La polul opus, Bulgaria înregistrează cel mai mic salariu mediu, de 8 euro/oră. Cu 10,4 euro pe oră, România se situează în acest clasament pe penultimul loc, aproape de media din Letonia, care are un salariu mediu pe oră de 10,7 euro. Ceva mai bine plătiți sunt ungurii (11 euro/ oră) și polonezii (11,9 euro/oră). Acest indicator a crescut ușor și în România, de la 8 euro/ oră în 2021 și 9 euro în 2022, după cum arată datele Eurostat.

Costurile medii orare maschează decalaje semnificative între statele membre ale Uniunii Europene, notează Eurostat, în cele mai recente date, publicate luna trecută. Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori. Cele mai scăzute costuri orare cu forţa de muncă au fost înregistrate anul trecut în Bulgaria (9,3 euro), România (11 euro) şi Ungaria (12,8 euro), iar cele mai ridicate în Luxemburg (53,9 euro), Danemarca (48,1 euro) şi Belgia (47,1 euro), potrivit datelor publicate de Eurostat.

Costurile medii orare cu forţa de muncă în întreaga economie erau estimate anul trecut la 31,8 euro în UE şi la 35,6 euro în zona euro, comparativ cu 30,2 euro în UE şi 34 euro în zona euro, în 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.