Accident: ambulanță care transporta un pacient în stare gravă, proiectată într-un stâlp

Accident: ambulanță care transporta un pacient în stare gravă, proiectată într-un stâlp
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
În circumstanțe care urmează a fi stabilite din cercetările poliției, a avut loc un eveniment rutier pe Calea Victoriei.
Un autoturism condus de un arădean de 33 de ani a intrat în coliziune cu o ambulanță condusă de un bărbat de 46 de ani, din Arad, care se deplasa cu semnalele luminoase în funcțiune.
În urma impactului, cei din ambulanșă dar și suferul celeilalte mașini au fost răniți.
"Ambulanța transporta un pacient în stare critică și, cu toate că avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, o mașină i-a intrat în față, ceea ce a dus la proiectarea mașinii noastre într-un stâlp care a căzut peste ea. Membrii echipajului medical au fost răniți, la prima vedere fiind vorba despre politraumatisme. De altfel, asistenta de pe ambulanță a fost transportată deja la Urgențe, alături, desigur, de pacientul care se afla în mașina avariată”, spune dr. Maria Nicoară, managerul general al Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.
Foto> INFO Trafic Arad
Sursa: Realitatea de Arad
Citește și:
- 11:17 - SURSE: Raed Arafat, audiat la Parchetul Militar într-un nou dosar privind achiziții ale IGAv. Prejudiciu de 1 milion de euro
- 11:11 - Anca Alexandrescu: „Zilele lui Ilie Bolojan sunt numărate”. Premierul „s-a legat cu lanțurile de scaun”, dar PSD este decis să-l dea jos rapid - VIDEO
- 10:53 - Incendiu stins la CET Vest, dar cinci autospeciale rămân la fața locului pentru răcire. Ministrul Energiei: "Instalațiile Transelectrica funcționează normal"
- 08:37 - Vreme rece de 1 Mai: temperaturi sub normal și ploi în sud-est. Cum arată prognoza ANM pe 4 săptămâni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arad și pe Google News














