Accident în lanţ pe o autostradă din Ungaria, urmat de un incendiu masiv. Trei români au fost răniţi

 

Un uriaş accident în lanţ, cu 42 de vehicule implicate, urmat de un incendiu, s-a produs pe o autostradă din Ungaria, în urma unei furtuni de nisip.

Un uriaş accident în lanţ, urmat de un incendiu, s-a produs sâmbătă pe o autostradă din Ungaria, pe fondul unei furtuni de nisip, în coliziune fiind implicate 5 camioane şi 37 de autoturisme.

Accidentul a avut loc pe autostrada M1 în Herceghalom, la 30 de kilometri de Budapesta, și a fost anunțat prin numărul de urgență în jurul orei locale 14.25.

Potrivit primelor informații, 5 camioane și 37 de autovehicule au fost implicate în acest accident în lanţ.

Cauza accidentului ar fi o furtună de praf, care a redus semnificativ vizibilitatea.

În urma impactului, 19 autovehicule au fost cuprinse de flăcări, mai notează sursa citată. Cel puțin 26 de persoane au fost rănite, iar 6 sunt în stare gravă.

Printre persoanele rănite se numără şi trei cetăţeni români.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.