Şapte cetăţeni din Afganistan, ascunşi într-un ansamblu rutier încărcat cu baxuri de bere, au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 22.12.2020, în jurul orei 06.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, baxuri cu bere pe ruta România – Ungaria.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, şapte cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, doi tineri în vârstă de 18 ani şi cinci minori cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, solicitanţi de azil în România, care intenţionau să ajungă în vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii straini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Arad