Alexandra Păcuraru: Azi avem o Românie care fierbe de proteste și o Românie care se pregătește de mini-vancanță

Dragostea nu este în grevă, au transmis multe dintre cadrele didactice din piața Victoriei către elevii care au stat acasă! Bună seara, români! Bine v-am găsit în patria cu mai multe Românii. Azi avem o Românie care fierbe de proteste și o Românie care se pregătește de mini-vancanță. 

O Românie nervoasă și alta estivală, care pregătește grătarele sau petrecerile la festivaluri în aer liber. Avem și o altă Românie a unora care se cred mai presus de toate Româniile, dar despre asta vom mai vorbi. Peste 10 de mii de angajați din învățământ veniți din toate colțurile țării au mărșăluit pe străzile din Capitală. Ultima speranță și-au pus-o în președintele Iohannis așa că s-au dus la Palatul Cotroceni și și-au trimis liderii să discute cu șeful statului. Klaus Iohannis le-a promis un acord politic pentru rezolvarea crizei din Educație. Chiar și așa, liderii sindicali au anunțat că greva generală continuă până la primirea unor propuneri viabile din partea Guvernului. Asta înseamnă că nici mâine nu se fac ore. Situația pare că scapă de sub control pentru că, în educație, fiecare oră de curs pierdută este extrem de greu de recuperat. Și-așa programa este destul de încărcată, iar elevii sunt destul de bulversați și sunt primii care suferă. E o paranteză pe care țin s-o fac: se încearcă atât de mult dezbinarea românilor încât au apărut dezinformări că ar fi fost acte de violență în Piața Victoriei. În realitate, protestul a fost unul pașnic și nu poate fi decât lăudată atât atitudinea jandarmilor cât și a manifestanților. Nota 10! Patru la purtare au politicienii. Și nu doar la purtare. La aritmetică iau nota doi. Că dacă aveau minime cunoștințe de aritmetică nu făceau un buget pe calcule fantastice și acum se trezesc că e țara în haos. Profesorii și medicii vor salarii mai mari, paznicii din penitenciare nu vor să iasă la pensie tocmai la 65 de ani, angajații CFR așteaptă o breșă să intre și ei în hora negocierilor pentru bani mai mulți. Motivele de nemulțumire sunt justificate, dar sacul bugetar e limitat, cu multe găuri și petice. O gaură de zeci de miliarde pe care domnul ministru de finanțe, Câciu ar vrea să o acopere cu tot felul de vinovați, mai puțin cu lipsa sa de competență în domeniu. Și din nefericire, așa cum se întâmplă de 30 de ani, cineva iese păcălit la final. Asta pentru că oamenii onești cred, cu naivitate, că sunt reprezentați corect la această masă. O masă unde se discută despre banii lor. Azi am văzut și lideri sindicali onești, dar și lideri care sunt într-o altă Românie decât profesorii, elevii sau medicii. Sindicaliști de lux care au salarii mai mari decât cei pe care îi aveau în fața lor la masă, respectiv primul ministru, președintele Camerei Deputaților sau președintele țării. Oameni cu o altă agendă decât cea declarată public. Este revoltătoare discrepanța dintre nevoile și urgențele profesorilor, părinților și elevilor, și nevoia acestora de a lungi o criză. O criză pregătită cu scop politic încă de la început. O criză care să pună PSD în poziție de putere totală, de șantaj față de toată clasa politică și față de Klaus Iohannis. Pentru elevi fiecare zi contează, pentru sindicate o zi-două de gândire trec ca nimica. Pe banii profesorilor. Am văzut cu surprindere cât de ușor unii sindicaliștii au spus NU, noii propuneri pe care Nicolae Ciucă a făcut-o azi profesorilor, cu acordul „chinuit” al PSD. Prime de 800 de euro pentru toți profesorii și 1400 de euro brut pentru un tânăr debutant în sistemul de educație. Mult, puțin, ia comparați fiecare din cei care lucrați la stat și vedeți dacă nu cumva era o propunere asupra căreia să mai reflectezi înainte să decizi că nici nu vrei să o auzi. Între altele fie spus, totuși este de admirat capacitatea lui Nicolae Ciucă de a nu ezita în fața atâtor presiuni și atacuri, în fața unui val de impostură dinspre PSD și UDMR, în fața dublului limbaj folosit permanent. Se vede că e totuși un om care a înfruntat pericole reale, nu declarații sforăitoare, arme cu care PSD, azi, a încercat să îl atace, în grup și pe șeful demisionar al ANAF. Realitatea este că avem o gaură la buget pentru că cineva a calculat prost tot bugetul, că tot vorbeam că primesc nota doi la aritmetică. Nu pentru că cineva a colectat prea puțin. Și se numește Câciu, ministrul finanțelor, nu șeful ANAF. Iar acum l-au pus pe Heiuș ANAF să-și dea demisia în condițiile în care fiscul era cam singura instituție care începuse să se miște. Dar, na… ce să-i faci, un fisc mai performant deranjează niște interese. Ce credeți, că șefii OMV, care fac jocurile prin țara asta, au fost fericiți când ANAF i-a întrebat de sănătate legat de taxa de solidaritate? La nivelul ăla se dau telefoane și se taie în carne vie. Dar ei și-au făcut calculele că va încasa ANAF cu mult mai mult decât anii trecuți și gata, țara e salvată. Iar când s-au dus la OMV să le ceară banii s-au izbit de zidul avocaților care i-au trimis la plimbare că au făcut o ordonanță proastă și n-au cum să plătească. Dar PSD e undeva în sfere înalte și de acolo trage sfori, să treacă toate probleme României și apoi să se cocoațe în fruntea viitorului guvern. Asta, apropo de cei care cred că sunt de-asupra tuturor românilor. Pe de altă parte, cum să fi acceptat sindicaliștii o propunere rezonabilă, dacă scopul final era un mare miting la Cotroceni. Cum să fi spus, după întâlnirea cu premierul sau cu președintele: fraților avem o ofertă rezonabilă, putem să o discutăm în continuare, fără să vă mai punem pe drumuri. Fără să mai ținem copii acasă. Sigur, 800 de euro sau 1400 de euro pot părea bani puțini când tu ai salariul de peste 40.000 de lei, dar negociezi în numele a sute de mii de profesori care trăiesc mai mult din meditații. Chiar și după întâlnirea de la Cotroceni domnii ”judecători-sindicaliști” au rămas în pronunțare. Și dumneavoastră, părinți, profesori, elevi nu știți nici acum dacă mâine sau până de ziua copilului și minivacanță, veți vedea vreo rezolvare pentru ceea ce ați sperat, fiecare. Și nu doar profesorii ies în stradă. Bubuie în curând nemulțumirea fermierilor că după un an de muncă se vor trezi că sunt invadați de mărfuri mai ieftine venite din Ucraina. Degeaba s-au oprit importurile de cereale și oleaginoase dacă se importă făină, ulei și concentrate. Fermierii spun că nu sunt distruși doar producătorii, acum urmează și procesatorii. Mulți se gândesc serios să renunțe la agricultură. Și ce putem să-i spunem unui fermier care vine cu pierderi de anul trecut, cu seceta care văd că se arată anul acesta, cu prețurile sub prețul de înființare a culturii. Cum să reziste? Plus că majoritatea au făcut credite pentru utilajele agricole. Iar băncile știți bine cât de rapace sunt să își recupereze pierderile. Poate asta se și vrea. Ca fermierii români să fie falimentați, iar pământurile să fie cumpărate ieftin cu tot cu utilajele pe care băncile le vor valorifica. Și am informații din interior. Joi vor face proteste dacă nu se găsesc soluții pentru ei. Azi au fost primiți de ministrul Daea care promite despăgubiri însă nu unele mulțumitoare pentru fermieri. E ca și la profesori. Se dau un fel de ajutoare sociale în loc să fie protejată marfa românească, să fie valorificată munca românilor. Nici profesorii, nici fermierii, nici transportatorii nu sunt cerșetori. N-au nevoie de asistență socială. Doar de coerență și de respect pentru munca lor. Pare simplu, nu? Dănuț Andruș este un fermier român ce se luptă pentru drepturile tuturor fermierilor și producătorilor români! Nu joacă la două capete ca alte exemple nefericite. Cum e domnul Muscă, Ștefan Muscă împreună cu gașca cu care se bucură să mănânce scursurile promise de ministrul Agriculturii. Pe oameni ca Dănuț Andruș trebuie să îi avem in ministerul Agriculturii la butonul de comandă al țării, în acest sector vital al siguranței alimentare care e parte a siguranței naționale. Un om ce nu poate fi cumpărat pe 40 de arginți, un om ce cunoaște toate problemele și are și rezolvările! Ascultați-le strigătul ce ajutor, luați-i la dialog și dați-le și lor ce li se cuvine altfel vor ieși și ei în strada într-o grevă generală ca cea a profesorilor. Și mai e ceva: dacă se vor hotărî și vor face un partid, cu siguranță vor câștiga. Vor avea susținerea românilor și, evident și susținerea mea. Le pun platforma mediatică Realitatea la dispoziție să se facă auziți și să salveze hrana românilor. Respect pentru toți cei care au căutat soluții reale în sacul spart al lui Câciu și nu motive de manevre politice. Totodată, abia aștept ca păpușarii tensiunilor sociale să-și piardă sforile la alegeri. Mă înclin în fața celor care au avut curajul și au protestat, NU mă înclin în fața celor care i-au manipulat. Îi prețuiesc la fel de mult și pe cei care, de dragul elevilor și părinților au avut curajul și nu au protestat. Înțelepciune dragii mei! Deschideți ochii! Nu vă mai lăsați păcăliți! Analizați omul care vă reprezintă, dacă reprezinta în realitate sau e agitatorul șef, iar voi sunteți folosiți ca ingredientele perfecte pentru a exploda țara! Să nu le explodeze mămăliga în fata! O seară bună, dragi români, în patria cu mai multe Românii! Nu pot încheia acest editorial cu gânduri grele, așa ca va doresc din toată inima iubire, luciditate încredere și iertare! Pace tuturor. Să ne găsim răspunsurile în predica părintelui stareț Zenovie de la Mănăstirea Nechit.

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.