Alexandra Păcuraru: Da, România e condamnată, dar nu este pierdută! Dacă știm ce ne doare, putem să tratăm și să vindecăm

Bună seara, România, și la mulți ani! Multa bucurie să te cuprindă, țară minunată și binecuvântată de Dumnezeu cu tot ce e mai bun! La mulți ani români, oriunde v-ați afla! Să vă bucurați de identitatea pe care o purtați și să vă luptați ca pruncii voștri și nepoții strănepoții voștri sa construiască pentru țara lor un extraordinar viitor! La mai multă înțelepciune, la mai multe fapte bune, la mai multă dragoste și pace. Să ne unim în bine, în jurul aceluiași ideal, în jurul valorilor comune, să ne unim dacă vrem sa învingem cumpenele ce ni se aștern multe în cale. Dezbinați nu vom reuși, puțini vor mai supraviețui vremurilor.

Mi-a fost foarte foarte dor de voi, după o binemeritată vacantă de 3 săptămâni cu copiii mei, in Brașov, în Sibiel și ultima săptămâna în Egipt, eu va mărturisesc ca abia așteptăm sa aterizez pe pământ românesc! Avem o țara absolut fascinanta, cu mare cu munte cu dealuri cu câmpii, cu delta cu bogății, cu apa, cu hrana sănătoasă terenuri fertile, cu vin bun, oameni buni oameni frumoși, ospitalieri, avem muzica buna, confort, servicii pentru toate buzunarele ce ne lipsește? O viziune, o strategie de țara că ne promovam, sa atragem turiștii 12 luni pe an, sa atragem investiți serioase, avem atâta potențial ca este păcat sa nu facem nimic pentru țara noastră! În aceasta vacanta am vorbit cu multă lume, supărări sunt multe, nemulțumiri frustrări acumulate in ani! E și vina noastră ca am stat și am acumulat atâta umilința atâta nedreptate și am permis ca țara sa fie condusă de oameni neterminați, necalificați, vânzători de iluzii!

Suntem în a doua săptămână de după Paște și vreau să vă spun și eu, cu toată inima, Hristos a înviat! Și vă îndemn să nu fim ca Toma, să credem și să „înviem” odată cu Iisus în iubire, în grijă, în dragoste și fapte bune, de folos pentru voi și alții! Să fim oameni cu cei din jurul nostru, mai ales cu cei cu care viața nu a fost la fel de bună. Am văzut că un grup de intelectuali a adresat conducerii Bisericii Ortodoxe Române o petiție pentru a schimba data Paștilor, fapt ce a creat disensiuni grave între ierarhi, dar și mireni. Biserica trebuie să fie unită în fața progresismului, dar să nu confundăm acest termen cu progresul. Dragii mei, nu exista casa necertata, nu exista familie necertată. Uitați-vă ce urât se văd mizeriile casei regale din UK ridicate în ventilator. Nu de asta avem nevoie, ci de pace, de echilibru, de dragoste, de exemplu pozitiv pe care să îl urmăm. Fac apel public la Preafericitul Daniel sa iasă cu un comunicat oficial care sa pună capăt acestor mizerii care nu ne fac bine, ba chiar ne omoară credința și ne „ajută” să avem mai mulți atei intre cetățeni. Rufele murdare să se spele în casă, nu în public. Să prețuim familia, biserica, matca noastră. Am încredere că sfânta biserică va reuși să rămână puternică și pruncii noștri își vor găsi liniștea în ea. Mă doare să văd aceste certuri care nu fac altceva decât să lovească în piatra de temelie a poporului român. Sunt convinsă că ÎPS Daniel și oficialii Bisericii Ortodoxe Române vor reuși să depășească și acest atac violent la credință.

Astăzi, românii se odihnesc, în zi de sărbătoare. Merită să se distanțeze, măcar preț de câteva clipe în acest noian de vești proaste care continuă să ne bombardeze fără oprire. Totuși, am văzut că doar câțiva zeci de mii și-au permis să plece la munte sau la mare, acolo unde prețurile sunt oricum nesimțite. Dar cu restul milioanelor ce facem, stimați aleși ai patriei? Cu restul românilor pe care i-ați condamnat la sărăcie și care nu își permit să guste măcar doi mici, cum faceți? Vedem cum beizadelele celor care ne țin înlănțuiți în cușca sărăciei și a lipsei de cultură, cheltuie sute de mii de lei doar pentru o seară în cluburile de fițe, în timp ce bunicii sărmani merg kilometri întregi ca să cumpere doi mici mai ieftini și să își facă pofta. Iar sfidarea aleșilor nu are limite.

În timp ce românii de rând se pregătesc de un val masiv de concedieri, la vârful puterii, acolo unde se pregătesc noi majorări de salarii, criza nu se simte. Camera Deputaților a lansat în o licitație pentru achiziționarea de mobilier. Aleșii au nevoie 262 de scaune din piele naturală, o canapea și două fotolii din piele, precum și 40 de măsuțe de cafea. Valoarea estimată depășește un milion de lei, adică aproape 1.000 de pensii minime. Ei se lăfăie în opulenta pe banii romanilor în timp ce noi sărăcim. De ce nu au ambiție ca tot mai mulți romani sa trăiască mai bine, sa își permită mai multe, ori măcar un trai decent? Asta vreți, dragi aleși, sa va separați de restul? Nu vă place la economic? Nu va place sa zburați cu toți romanii, nu va place sa mergeți printre oameni, dar va lăudați ca ii reprezentați? Cum poți reprezenta poporul când tu nu iei pulsul realității? Trăim în lumi paralele, iar realitatea noastră diferă de a noastră, a celor de rând. Și totuși, banii pentru opulentele voastre vin din buzunarele tot mai goale ale celor ce muncesc din greu și cinstit. Munca la negru e încurajată, nimeni nu vrea sa pună stop acestui flagel care condamnă viitorii bunici. 

Am văzut că se pregătește intens rocada puterii, pentru mulți politicieni a început deja campania electorală. Unii sunt în turnee prin țară, alții au fost peste granițe. Dar românii sunt prinși în lanțurile sărăciei și ale grijilor. Vedem cum fibra societății românești se destramă sub ochii noștri, care privesc neputincioși la distrugerea întregului popor. După 1989 am primit libertatea pe care ne-am dorit-o. Ne-a fost dăruită cu preț de sânge de peste 1.000 de frați și surori, care și astăzi privesc din cer și așteaptă dreptate. Martirii au pierit pentru ca noi să fim astăzi stăpâni pe țara noastră, să ne putem exprima și gândi fără să ne temem că vom fi prigoniți. Dar jertfa lor a fost pângărită, călcată fără milă în picioare, nu doar de bocancii plini de noroi ai șmecherilor care s-au cățărat la vârful puterii pe cadavrele lor. Ci și de noi, de fiecare dintre cei care trăim și respirăm azi aerul unui stat despre care credem că e democratic. Nu am știut să gestionăm libertatea, nu am fost în stare, spre deosebire de vecinii noștri, să reconstruim pe principii solide o națiune puternică, cu lideri capabili să ne ofere stabilitate, prosperitate și un loc la masa celor care scriu istoria. Am importat cu sete toate mizeriile venite din Vest, fără filtru, fără discernământ. Am îngurgitat tot ce ni s-a servit de bun.

Marea scriitoare Ayn Rand, ne profețea așa: ,,Când vei constata că în scopul de a produce, trebuie să obții aprobarea de la acei care nu produc nimic, când vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri, când vei înțelege că o mulțime de oameni se îmbogățesc prin luare de mită și influența lor e mai eficace decât munca ta, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejați împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupția iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune fără teama de a greși că soarta societății în care trăiești este condamnată”.

Da, România e condamnată, dar nu este pierdută! România este condamnată să își asume în primul rând neajunsurile! Dacă știm ce ne doare, putem să tratăm și să vindecăm. România este condamnată să își regăsească rolul pierdut în istoria acestor vremuri de răscruce pentru întreaga omenire. România este condamnată să își regăsească drumul pierdut în beția spirituală de după revoluția furată. România este obligată să își redescopere trecutul pentru a cunoaște încotro să se îndrepte în viitor. Hărțile puterii se negociază și se refac în fiecare zi, mai-marii zilei negociază destinul a milioane de supuși care nu își înțeleg rolul și nu pricep că doar uniți pot reclădi această țară. Acest colț de lume! Am ajuns să trăim ca niște morții vii, printre alții vii, dar morți în interior. Nu auzim și nu vedem durerea pe care mulți dintre cei din jur și-o strigă, în tăcere sau chiar cu glas tare. Închidem ochii și ne mințim că nu e treaba noastră. Ignorăm suferința altora fără să înțelegem că este, de fapt, și suferința noastră. Nu suntem stăpâni pe viețile celor din jur, dar suntem responsabili să aducem alinare acolo unde este doar necaz. Nu trebuie să facem prea mult, uneori e de ajuns să îi ascultăm pe cei care plâng și să le ștergem lacrimile. De multe ori, un cuvânt bun poate însemna totul și are forța de a schimba o viață. Ne obișnuim să dăm vina doar pe politicieni, că e mai ușor așa. E la îndemână să găsim scuze și vinovați pentru tot ce merge greșit în țara asta, dar nu ne vedem greșelile și păcatele noastre. Suntem o națiune care se luptă cu inamici ce lovesc din toate părțile. Cel mai cumplit este chiar cel nevăzut, cel care îi macină din interior pe mulți dintre noi.

Cazul Iuliei Marin, tânăra, frumoasa și talentata jurnalistă care a murit recent ar trebui să fie apelul care să ne trezească, dragi români. Această fată a vorbit deschis despre problemele ei, care sunt ale multora dintre noi. Dar a auzit-o cineva? Sutele de inimioare primite la postările ei n-au ținut-o în viață. Pentru cineva, poate că Iulia a fost o lume întreagă, o soră, un suflet pereche. Mi-e greu să îmi imaginez prin ce trec apropiații ei, dar mi-aș dori ca această moarte prematură să nu rămână fără urmări. Moartea Iuliei trebuie să fie culoarul pe care noi, ca societate, să pășim către viață pentru ca să salvăm alte vieți. Trebuie să ne schimbe modul în care tratăm această problemă reală privind bolile psihice. Suntem obișnuiți cu idei preconcepute și evităm să vorbim despre ce ne doare, despre ce ne dărâmă și ce ne ucide lent, dar sigur. Bolile psihice sunt reale, iar ele se nasc tocmai din aceste traume nevindecate și neînțelese de cei de lângă noi. Un bolnav psihic este un om care are șanse mari de a se vindeca și de a aduce un plus real societății. Dar doar dacă îl înțelegem, dacă îl sprijinim, dacă îl acceptăm. Avem sufletele ciobite de egoism și nu putem privi mai departe de noi. Nu ne pasă de cei din jur și de problemele lor. Doar avem și noi destule, nu?

Aș avea multe de spus dar mi-am propus sa ma abțin de la critici, cel puțin astăzi și sa vin cu soluții, iar prima care o am la îndemâna este iubirea, urmată de iertare și recunoștință. Vă iubesc, vă mulțumesc și vă rog să mă iertați dacă v-am rănit sau supărat! Sunt un om al oamenilor, vreau să văd bucurie în jurul meu, oameni sănătoși, optimiști, împliniți, nu vreau sa mă izolez în opulenta, sa ma refugiez în tehnologie pe toate canalele de comunicare, comunic prin aceasta platforma tv, și personal cu fiecare în parte, pe unde drumurile noastre se întâlnesc. Sa ne apreciem dragii mei români atât pe noi cât și țara. România are nevoie de noi iar noi avem nevoie de România. Împreună facem România suverană! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.