Analize medicale gratuite pentru români, de la 1 iulie. Lista, suplimentată

Vești bune pentru milioane de români! Vor beneficia de ajutor de la stat, de la 1 iulie.

Se anunță schimbări uriașe în sistemul de sănătate. După ce premierul Nicolae Ciucă a anunțat un pachet de noi servicii de sănătate împotriva afecțiunilor maligne, Executivul a aprobat noul contract-cadru din Sănătate care stabilește că românii vor beneficia în fiecare an de consultațiile de prevenție la medicul de familie.

O categorie de persoane va beneficia de mai multe analize medicale gratuite de la 1 iulie 2023.

Noul contract-cadru va intra în vigoare la data de 1 iulie și le va permite medicilor de familie să recomande o paletă mai largă de investigații paraclinice de care pot beneficia gratuit toți asigurații.

Mai mult, conform documentului, numărul analizelor medicale efectuate în ambulatoriu și la spital va crește pentru a se reduce presiunea pe spitale.
Cine va beneficia de mai multe analize medicale gratuite de la 1 iulie 2023

Șefa Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a descris documentul ca fiind drept o adevărată reformă a sistemului care pune accentul pe depistarea precoce a bolilor și mărește numărul de consultații preventive care pot fi decontate.

„Aceste reglementări nu reprezintă o simplă actualizare a actelor normative din domeniul asigurărilor sociale de sănătate, ci o adevărată reformă de reorientare a sistemului şi de utilizare eficientă a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. (…) Măsurile adoptate prin acest act normativ vor contribui esenţial la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei prin inversarea «piramidei» serviciilor medicale de la tratarea cazurilor grave descoperite târziu, la depistarea precoce şi tratarea bolilor în faze incipiente“, a declarat Adela Cojan, preşedinta CNAS, potrivit Adevărul.

CNAS precizează că noul contract-cadru prevede ca persoanele cu vârste între 40-60 de ani să beneficieze de riscograme pentru depistarea precoce a posibilității dezvoltării de boli cardiovasculare, cerebro-vasculare, oncologice, a diabetului, a bolii cronice de rinichi, precum și pentru evaluarea sănătăţii mintale şi reproductive.

În cazul celor de peste 60 de ani, se va putea face evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătății, a riscului fatal cardiovascular, oncologic, al osteoporozei, de incontinență urinară, evaluarea sănătății mintale, a riscului de demență și depresie.

”Adulţii cu vârste între 18 şi 39 de ani vor beneficia anual de consultaţiile de prevenţie, iar medicii de familie vor recomanda o paletă mai largă de investigaţii paraclinice de care pot beneficia gratuit asiguraţii. „Mecanismul de finanţare în asistenţa medicală primară a fost modificat, astfel încât prin schimbarea ponderii plăţii per capita şi pe servicii, de la 50%-50% la 35%-65%, s-a creat posibilitatea introducerii de noi servicii de prevenţie de care vor beneficia mai mulţi asiguraţi, din grupe de vârstă mai numeroase decât în prezent“, au transmis reprezentanții CNAS, într-un comunicat de presă.

De asemenea, contractul-cadru al CNAS prevede și extinderea pachetelor de servicii diagnostice și terapeutice în asistența medicală ambulatorie clinică de specialitate.

Crește accesul asiguraților la servicii de medicină fizică și de reabilitare în ambulatoriu, deci fiecare furnizor va avea obligația să asigure un program de activitate de 7 ore/zi, respectiv 35 ore/săptămână.

„În asistenţa medicală paraclinică din ambulatoriu se extinde semnificativ pachetul de analize şi investigaţii şi se introduce posibilitatea furnizorilor de a încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru punctele de recoltare mobile. Se reglementează posibilitatea decontării peste valoarea contractată de laboratoare cu casele de asigurări de sănătate atât a analizelor recomandate de medicii de familie, ca urmare a consultaţiilor preventive acordate persoanelor asigurate cu vârste de peste 40 de ani, cât şi a celor pentru monitorizarea evoluţiei sarcinii“, a mai transmis CNAS.

De asemenea, laboratoarele vor putea transmite prin poștă medicului curant al pacientului rezultatul analizelor și investigațiilor paraclinice.

Oficialii CNAS spun că vor fi introduse noi dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu, printre acestea aflându-se: manşoanele compresive pentru asiguratele care au suferit intervenţii chirurgicale oncologice, fotoliul rulant activ, dispozitivul de asistare a tusei sau orteza craniană.

În noua reformă din sistem apar noi servicii și în spitale. Se extind listele serviciilor medicale care pot fi acordate în regim de spitalizare de zi cu peste 100 de noi servicii.

De asemenea, spitalele vor avea obligația să asigure un program în spitalizare de zi de minimum 5 zile pe săptămână și de 7 ore pe zi acoperit de prezența a cel puțin un medic de specialitate.

CNAS precizează, totodată: „Contravaloarea serviciilor de cazare solicitate persoanelor asigurate de unităţile sanitare cu paturi nu va putea depăşi 300 de lei pe zi.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.