ANCPI: 83.675 de imobile au fost vândute în luna octombrie

În luna octombrie 2020 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 83.675 de imobile, cu 35.107 mai multe față de luna septembrie a anului 2020. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna octombrie a acestui an este cu 25.341 mai mare față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna octombrie 2020, în București – 13.623, Ilfov – 6.281 și Timiș – 4.805. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 292, Covasna – 391 și Caraș Severin – 430.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna octombrie 2020, a fost de 31.062, cu 2.866 mai mic față de luna octombrie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 9.811, Ilfov – 1.907 și Timiș 1.771. La polul opus se află județele Caraș Severin – 54, Covasna – 72 și Harghita – 87.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a zecea lună a anului 2020 sunt Timiș – 1.850, Vaslui – 1.442 și Dolj – 1.214.

 

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.