Apelați la mijloacele online de comunicare și cele electronice de plată

Pentru a evita zilele acestea deplasările la ghișeele Direcției Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Arad, vă reamintim faptul că plata impozitelor și taxelor locale, a amenzilor și a altor categorii de creanțe bugetare locale, se poate efectua online cu orice card bancar prin ghiseul.ro sau accesând pagina de internet a Primăriei Municipiului Arad în secțiunea ”Platforma de contact”.  Plățile online se pot efectua  utilizând CNP – ul pentru persoane fizice sau CUI în cazul persoanelor juridice.

Alte posibilități de plată sunt ghișeele din cadrul Oficiilor poștale, stațiile Selfpay aflate la dispoziția dvs. la sediul Direcției Venituri de pe str. Mucius Scaevola nr. 11 și pe raza Municipiului Arad sau aplicația MobilePay Arad, care poate fi instalată pe smartphone-ul dvs. din magazinul de aplicații Google Play.

De asemenea, pentru a putea avea acces la informații mai detaliate, pentru depunerea declarațiilor sau obținerea unui certificat fiscal, pentru a eficientiza comunicarea și pentru a reduce costurile care ar putea fi implicate în comunicarea actelor administrative fiscale către dvs., puteți să vă creați un cont pe Platforma de contact utilizând modelul de cerere pe care vi-l punem la dispoziție și pe care ulterior o să o trimiteți însoțită de o copie a actului de identitate la adresa de e-mail [email protected]. De asemenea vă stăm la dispoziție și la adresele de e-mail [email protected], [email protected], [email protected], [email protected].

Vă reamintim faptul că începând de săptămâna aceasta, accesul în incinta Direcției Venituri se efectuează în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 12 din Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru alegerea dvs. de a folosi mijloacele de comunicare online și de plată electronică.  

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.