Arad: 2 călători au fost amendați, la Arad, după ce au urcat în tramvaie fără mască de protecție

Doi călători au fost amendați, la Arad, după ce au urcat în tramvaie fără mască de protecție, au anunțat, luni, Poliția Locală și Primăria Municipiului Arad.

Polițiștii locali cu atribuții de ordine publică verifică zilnic respectarea măsurilor impuse de starea de alertă pentru prevenirea transmiterii COVID-19 în mijloacele de transport în comun, respectiv tramvaie.
„În data de 20.06.2020, verificările au fost efectuate în zona centrală și Piața Romană, fiind legitimate 30 de persoane, dintre care două au primit amenzi contravenționale  în cuantum de 500 lei, în temeiul Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (pentru nepurtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun)”, spune municipalitatea.
Conform Hotărârii nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne.
Încălcarea restricţiilor şi măsurilor destinate prevenirii contaminării cu noul coronavirus şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a transportului de persoane în fiecare tip de transport atrage răspunderea disciplinară, civilă sau contravenţională.