Arad: 2 cetățeni din Kosovo, prinși la frontiera de pe autostrada Nădlac-Arad

2 cetățeni de 23 și 34 de ani din Kosovo au fost depistați decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad când încercau să iasă din țară cu acte false.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, cei 2 bărbați, care călătoreau ca pasageri într-un autocar, s-au legitimat, la control, cu cărţi de identitate ce purtau însemnele autorităţilor din Croaţia care erau false.

Cei 2 bărbați au declarat că au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, plătind în total suma de 800 euro. Au recurs la această metodă pentru că doreau să ajungă în Austria şi nu aveau documente care să le permită acest lucru.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor 2 persoane, care sunt anchetate pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz.