3 bărbați sunt cercetați pentru după ce au comis infracțiuni în zilele de Paște.
Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „la data de 20 aprilie, polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au depistat în trafic, pe D.C. 43, pe raza localității Bodești, un bărbat de 55 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat”.
„Un tânăr de 20 de ani, din Buteni, a fost depistat în trafic în aceeași zi de polițiștii orașului Sebiș, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Sebiș, fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul fusese sustras cu puțin timp în urmă de cel în cauză”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.
În a doua zi de Paște, un bărbat de 47 de ani, din Lipova, a fost depistat de polițiștii din aceeași localitate în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere anulat. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,70 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolmiei, însă bărbatul a refuzat.
Polițiștii continuă cercetările în toate aceste cazuri.