Arad: 4 persoane, dintre care 2 copii, la spital, după ce au intrat cu mașina într-un TIR, pe Autostrada Vestului A 1

4 persoane, un bărbat, o femeie și 2 copii – membrii ai aceleași familii, au ajuns, miercuri, la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, dupăce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident pe Autostrada Vestului A1.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „din primele cercetări de la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 32 de ani, cetățean român, a condus un autoturism pe autostrada A1, în direcția Timișoara. La un moment dat, la km 539+650, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, intrând în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 45 de ani, cetățean bulgar”.

„Toți ocupanții autoturismului (conducătorul auto de 32 de ani, o femeie de 38 de ani și 2 copii minori, de 4 și 7 ani) au fost transportați la UPU Arad, în vederea efectuării de investigații medicale”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.

Mașina mică este înmatriculată în Germania.

POlițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.