Arad: 4 victime, într-un accident pe DN7, în județul Arad. Circulația este blocată complet

Circulația pe DN7 este complet blocată, în momentul transmiterii acestei știri, între localitățile Șoimoș și Milova, din județul Arad din cauza unui grav accident de circulație în care sunt implicate un TIR și un autoturism.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, medici, paramedici, polițști și anhajații de la Drumurile Naționale.

Conform purtătorului decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „nu este nevoie de descarcerare. DN7 este blocat pe ambele sensuri de circulație”.

„Sunt 4 victime, toate sunt conștiente. 3 victime, bărbați, sunt transportate, cu echipajele medicale prezente la fața locului, la Unitatea de Primiri Urgențe dincadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pentru mai multe investigații medicale . O victimă refuză transportul spital”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.