Arad: 8 studenţi, trimişi în judecată pentru că dădeau mită ca sa promoveze examenele

8 studenţi de la Facultatea de Medicină Generală dincadrul Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad au fost trimişi în judecată pentru dare de mită, dupăce în vara anului trecut ar fi oferit, direct sau prin intermediar, unui cadru didactic, bani pentru a promova examenele restante.

Până acum în acest dosar au fost condamaţi mai mulţi profesori şi studienţi, toţi cu suspendare, după ce au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii-

Cei 8 studenţi arabi – Sager Muhammad, Abu Rabia Anian, El Fakir Walid, Madjid Hussaini, Shalata Haya, Dahamshi Mohammad, Sanallah Madhat şi Nasser Rami, au fost trimişi în judecată pentru dare de mită, au anunţat, miercuri, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care instrumentează cazul.

Conform anchetatorilor, în cursul anului 2017, în calitate de studenţi în anul III la Facultatea de Medicină Generală în cadrul unei universităţi din Arad, inculpaţii au oferit unui cadru didactic, direct sau prin intermediar, sume de bani cuprinse între 200 şi 400 de euro pentru promovarea examenelor restante pentru unul sau pentru două semestre, la disciplina Morfopatologie.

După ce a primit banii, cadrul didactic le-a acordat studenților note de promovare, încălcându-se astfel și legislația educației şi normele de etică şi deontologie profesională.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Arad.

Cadrul didactic vizat, medicul Lucian Păiuşan, cercetat pentru luare de mită în formă continuată, şi cel care a intermediat mita, Taha Abed El Kader, cercetat pentru complicitate la dare de mită şi luare de mită au fost condanmanţi fiecare la câte 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendarea după ce au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii.

Cazul este unul mai amplu, în care au fost încheiate şi alte 24 de acorduri de recunoaţtere a vinovăţiei, iar alte cadre didactice şi studenţi au fost condamnaţi tot cu suspendare, iar a anulat inclusiv lucrări de licenţă obţinute în schimbul mitei.

În acest caz inititulat  „diplome de licenţă fără studii” au fost cercetate 120 de cadre didactice şi studenţi

Cazul a fost făcut public de către procurori pe data de 26 iulie, anul trecut, când anchetatorii, care au descins la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, au spus că în cele 2 universităţi ar fi existat reţele bine puse la punct prin care studenţii promovau examenele atât cele de an cât şi cele de licenţă, dând mită cadrelor didactice.

Mai mult chiar, mai spun anchetatorii, studenţi străini care nu cunoşteau limba română promovau, fără probleme, examene în limba română. Conducerile celor două universităţi au spus că regretă suspiciuinile create, arătându-se decise să colaboreze cu anchetatorii pentru eliminarea nechităţilor din sistem şi pentru exisţa unui învăţământ superior corect şi de calitate.