Arad: Agent economic, amendat cu 2.500 după ce s-a extins și și-a expus marfa ilgal pe chiar pe stradă  

Un agent economic care comercializează materiale de construcții pe strada Poetului din municipiul Arad a fost amendat cu 2.500 de lei decătre polițiștii locali, dupăce își extinsese activitatea în afara spațiului pe care îl ocupă, depozitând materiale de construcții pe domeniul public fără a deține în acest sens acordul din partea Primăriei Municipiului Arad.

Pe lângă amendă, oameni legii au dispus eliberarea domeniului public și aducerea acestuia la forma inițială de către agentul economic care mai fusese sancționat în trecut pentru săvârșirea aceleiași contravenții.

De asemenea, polițiștii locali promit că zona respectivă va fi în continuare monitorizată. Aceste monitorizări însă se vor extinde, vizând în alte locații de pe raza municipiului unde domeniul public este ocupat abuziv.