Arad: Amenzi de 26.000 de lei lei, într-o săptămână, au aplicat jandarmii din Arad

96 de amenzi în valoare totală de cca 26.000 de lei au aplicat jandarmii din Arad în cursul săptămânii 17-23 februrie.

Conform purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Arad, plt. adj. Dan Monoranu, „în săptămâna 17-23 februarie, jandarmii arădeni au executat 476 misiuni de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și contravențional, concretizate prin patrule de jandarmi, acțiuni punctuale, misiuni de asigurare a măsurilor de ordine publică la competiții sportive, activități de punere în aplicare a mandatelor de aducere, acțiuni de prevenire a violenței în mediul școlar, acțiuni în colaborare/cooperare cu alte instituții, misiuni de menținere a ordinii publice în sistem integrat prin patrule mixte și misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele aflate în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad”.

În urma acestor activități au fost constatate 96 fapte contravenționale și 9 fapte de natură penală.

Valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la suma de 26.000 lei.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespecarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială, desfășurarea de activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, nerespectarea normelor prevăzute în Codul Silvic, precum și nerespectarea normelor legale pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Jandarmii atenționează că asemenea controale vor continua.