25 de migranți cu vârste cuprinse între 1 și 45 de ani au fost descoperiți, vineri, decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad în timp ce încercau ca să iasă ilegal din țară, ascunși într-un TIR cu numere de Turcia. MIgranții voiau să ajungă în Germania.
ARADCU 00 MIGRANT POLITIA DE FRONTIERA VI12IUL
Publicată de Realitatea De Arad pe Vineri, 12 iulie 2019
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, comisar șef Laura Beatrice Bondar, „s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc E.M., în vârstă de 50 de ani, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorca. Conform documentelor de însoţire, şoferul transporta role de aluminiu, cu destinaţia Germania”.
„În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, in urma căruia, în interiorul semiremorcii, au fost descoperite ascunse douăzeci şi cinci de persoane. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei îN cauză sunt cetățeni irakieni, sirieni şi iranieni, grupul fiind format din doisprezece bărbați, cinci femei şi opt minori.
În cadrul cercetărilor, lucrătorii noştri au stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, iar minorii între 1 şi 17 ani, cei în cauză intenţionând să ajungă în Germania”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, comisar șef Laura Beatrice Bondar
Migranții se aflau efectiv pe paleții cu marfă din remorca TIR-ului.
Șoferul turc este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetățenii străini, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.