Arad: AUDIO Autoritățile din Arad arată cu degetul către compania ENEL. Ce nemulțumiri au 

Autoritățile locale din Arad s-au întâlnit, miercuri, cu conducerea companiei ENEL. Discuțiile care au fost organizate la cererea președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și prefectul Aradului, Gheorghe Stoian, au vizat defecțiunile frecvente la rețeaua de alimentare cu energie electrică din județ.

Conform președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, „primarii au solicitat conducerii ENEL să găsească soluții pentru modernizarea rețelei pentru că fluctuațiile de tensiune și desele întreruperi de curent creează prejudicii mari în gospodăriile oamenilor, prin defectarea aparaturii electrocasnice, a aparatelor electrice și prin deranjul pe care îl cauzează. În același timp, primarii au sesizat faptul că ENEL acordă cel mai greu avizele necesare investițiilor în localități și că există un dublu standard al companiei care în județ pretinde mutarea stâlpilor de înaltă tensiune din perimetrul unor investiții, în timp ce în municipiu această solicitare nu există”.

Nemulțumurile autorităților din Arad față de compania ENEL sunt mai vechi.

„Am insistat pentru această întâlnire față în față, pentru că ENEL trebuie să înțeleagă că există probleme grave la nivelul întregului județ din cauza rețelei învechite. Compania ENEL trebuie să răspundă solicitărilor cetățenilor și autorităților locale pentru că activitatea sa nu asigură doar gradul de confort al cetățenilor, ci ține și de siguranța lor. În anii precedenți, m-am adresat Consiliului Suprem de Apărare al Țării cu solicitarea de a determina ENEL să modernizeze rețeaua de furnizare a energiei electrice, în urma unor defecțiuni care a lăsat în beznă, zile întregi, mii de consumatori din Arad”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Oamenii din mai multe localități se plâng de faptul că și atunci când nu sunt intemperii, există multe opriri de scurtă durată în alimentarea cu curent electric.