Arad: AUDIO Clădirea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, iluminată, miercuri, în culorile drapelului național al României. Motivul

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată miercuri şi în municipiul Arad. La 170 de ani de la data naşterii poetului Mihai Eminescu, municipalitatea a pregătit un program cu poezie şi muzică. Evenimentele sunt organizate decătre Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

Conform primarului municipiului Arad, Călin Bibarţ „Ziua Culturii Naționale va fi marcată la Arad printr-un eveniment prin care se dorește atât omagierea marelui poet național, Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 170 de ani, cât și a unor personalități marcante ale muzicii și istoriei României. Astfel, de la ora 18.00, fațada Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad va fi iluminată în culorile drapelului național al României, după ce, în prealabil pe ea se va monta un mash cu imaginea lui Mihai Eminescu. Astfel, Aradul se alătură inițiativei Ministerului Culturii de a evidenția o clădirea reprezentativă și imaginea poetului nostru național. În fața Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad vor fi invitate oficialitățile locale, cu această ocazie urmând să fie transmis mesajul ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu cu ocazia Zilei Culturii Naționale”.

„Apoi, la Cinematograful Arta, va avea loc un spectacol de poezie și muzică clasică, expoziția „Istoria timbrului românesc“ și proiecția filmului „Maria, Regina României“, regizat de Alexis Sweet Cahill. Evenimentul de la cinematograf, va începe la ora 18.30 și îi va avea ca protagoniști pe Zoltan Lovas, actor la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, care va recita din opera lui Mihai Eminescu și pe membrii cvartetului „Adagio“, cu invitatul lor, Florin Gherghel, concert maestrul orchestrei Filarmonicii de Stat din Arad, care vor interpreta partituri clasice ale unor compozitori români și străini. Printre acestea, „Balada“ de Ciprian Porumbescu și „Dansuri românești“ de Béla Bartók. După recitalul de poezie și momentele muzicale, în jurul orei 19.00, este programată proiecția filmului „Maria, Regina României“, o producție a Abis Studio, care prezintă rolul decisiv pe care Regina Maria l-a avut în salvarea granițelor României, în 1919, la Conferința de pace de la Paris”, a mai declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a primarului municipiului Arad, Călin Bibarț.

 

În holul cinematografului Arta va fi amenajată expoziția „Istoria timbrului românesc“, realizată de Centrul Municipal de Cultură Arad în parteneriat cu Romfilatelia.

Expoziția este formată din mai multe panouri pe care sunt transpuse mărci poștale emise de Romfilatelia pentru a marca evenimente importante din istoria poporului român, pe scurt – o istorie a timbrului românesc, de la apariția primelor mărci poștale, în urmă cu 162 de ani până în prezent.

Intrarea la eveniment este liberă, însă pentru o evitarea aglomerației, autoritățile locale recomandă rezervarea locurilor la numărul de telefon/WhatsAp 0740 946 821.

Ce reprezintă ziua de 15 ianuarie

Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă în 16 noiembrie 2010, ca Zi a Culturii Naţionale, fiind ziua care reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850 – 1889).