Arad: AUDIO FOTO VIDEO Parcul Buda Bujor, inaugurat, joi, în centrul Aradului, cu ajutorul unei companii private

Parcul Buda Bujor a fost inaugurat, joi, în centrul municipiului Arad, într-o zonă din fața Hotelului Continental care, până în acest moment, nu era accesibilă arădenilor. Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, este cel care s-a ocupat de proiect.

„Bucuria unui proiect reuşit, alături de parteneri: parcul din centrul oraşului arată foarte bine şi poartă numele regretatului Bujor Buda, care şi-a dedicat eforturile valorificării patrimoniului Aradului. Acum un an era un vis, astăzi este unul dintre spaţiile cele mai frumoase din oraş. Am vorbit despre parc împreună cu cei care au muncit pentru realizarea lui – Asociaţia Rubio Pro Copilărie Pro Viaţă, firma Aptiv şi familia regretatului Bujor Buda. Aşa cred că trebuie să arate Aradul – cu spaţii verzi şi îngrijite, funcţionale, deschis pentru întâlnirile dintre oameni. Acest proiect este de două ori un model: arată cum putem valorifica patrimoniul oraşului şi că putem face Aradul mai frumos în parteneriat – administraţia locală, organizaţiile civice şi firmele private”. a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.

Valoarea investiției se ridică la cca 50.000 de euro, bani donați decătre compania APTIV.

Parcul va fi integrat zonei de promenadă de pe strada 1 Decembrie 1918.  Autorităţile aşteaptă ultimele avize pentru a amplasa bustul lui Bujor Buda, personalitatea care a dat numele parcului.

Parcul a trebuit inaugurat fără bustul celui căruia îi poartă numele pentru că firma care a donat banii trebuie sa își închidă chestinile juridice și contabile ale donației. Autoritățile au depus mai de mult documentele la Comisia de monumente de la Ministerul Culturii pentru a obținele avizele necesare, dar comisia se întrunește o dată pe lună, iar de la începutul pandemiei nu s-a mai întrunit deloc.

Ginerele regretatului Bujor Buda, Ovidiu Criste, a mulţumit celor implicaţi în proiect și a amintit cuvintele cu care Buda Bujor își începea emisiunea „Dragi arădeni, voi nu ştiţi ce oraş frumos aveţi”. Acest parc este ca o concretizare a dorinţelor sale, a mai declarat Ovidiu Criste.

Bujor Sorin Buda s-a născut pe data de 24 octombrie 1935 la Pâncota. A fost inginer chimist,  absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi, promoţia 1958. Ziarist, scriitor, om de televiziune și radio, Bujor Buda a fost o personalitate proeminentă a Aradului care și-a dedicat ultimii 20 de ani de viață protecției patrimoniului urban al Aradului. Buda Bujor a decedat pe data de 10 martie 2018.

Modelul parcului Bujor Buda va fi folosit în perioada următoare pentru a valorifica, prin parteneriat între autorităţi, societatea civilă şi mediul de afaceri şi alte spaţii din Arad.

Andreea Meici, reprezentanta Aptiv, a rememorat derularea proiectului: „Acum un an am discutat despre acest proiect, în biroul domnului Sergiu Bîlcea. Aveam în minte altceva, ne doream un proiect de împădurire, dar ne-a plăcut ideea de a ne implica în renovarea parcului pentru că este un spaţiu verde, un spaţiu central, aşa am intrat în parteneriat. A fost o colaborare foarte bună, noi am venit cu sponsorizare şi buget, mulţumim celor de la Rubio, ei au pus mâna şi au făcut. Este un proiect făcut cu drag, când faci ceva cu drag se vede. Ne bucurăm de cum a ieşit, sperăm să fim implicaţi în continuare în Arad, să contribuim la dezvoltarea oraşului.”

Ioana Hădărean reprezintă Asociaţia Rubio Pro Copilărie Pro Viaţă, cei care au fost zi de zi pe şantier şi au supravegheat lucrările. „Am aşteptat cu nerăbdare acest  moment, în toamnă am stat în vânt, în ploaie, în frig pentru a ajunge aici, să ne bucurăm de o oază verde în mijlocul oraşului. Era un spaţiu practic invizibil, acum este pus în valoare, sperăm ca cei care trec pe aici să se bucure şi să aibă grijă de el, pentru că noi am pus mult suflet”, a declarat Ioana Hădărean.

Proiectantul Dorin Stanca a remarcat modelul implicării comunitare: „toţi ne dorim dezvoltarea oraşului şi punerea lui în valoare. Lecţia cea mai importantă este implicarea responsabilă a tuturor, am văzut cât de important este să lucrăm împreună pentru oraş. Sper să fie doar un proiect pilot.”

Ginerele regretatului Bujor Buda, Ovidiu Criste, a mulţumit celor implicaţi în proiect: „Dragi arădeni, voi nu ştiţi ce oraş frumos aveţi – erau cuvintele pe care le folosea socrul meu în deschiderea emisiunii despre frumuseţile Aradului. Eu văd acest parc ca o concretizare a dorinţelor sale. Mulţumesc tuturor celor care au realizat parcul şi aşteptăm autorizarea pentru sculptură”.