Arad: AUDIO Hoț de cai, descoperit de către polițiștii din Arad. Cum a procedat

Un bărbat de 21 de ani din Arad este cercetat după ce ar fi furat un cal.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei, „un tânăr de 21 de ani din localitatea Răpsig ar fi luat un cal de pe o pășune din zona Revetiș, aparținând unui alt bărbat de 32 de ani, legându-l de atelajul cu tracțiune animală cu care era în acea zonă. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat animalul pe raza județului Bihor, acesta fiind vândut inițial de către tânăr unei alte persoane din Răpsig, care l-a rândul ei l-ar fi vândut pe raza județului Bihor”.

„Calul, în valoare aproximativă de 8000 de lei, a fost returnat proprietarului, iar pe numele tânărului de 21 de ani a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru furt”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.