Arad: AUDIO Noile zone pietonale din Arad, votate de către municipalitate

Primăria și Consiliul Local al Municipiului Arad au votat, vineri, transformarea mai multor străzi din Arad în zone pietonale pentru a permite teraselor din oraș să funcționeze așa cum cer noile reglementări sanitare, care sunt în vigoare în contextului noului coronavirus.

„Este vorba despre tronsonul din Piața Avram Iancu cuprins între străzile Grigore Alexandrescu Nr. 1 și Tribunul Dobra Nr. 2, respectiv Strada 1 Decembrie 1918. În perioada: 1 mai – 31 octombrie, zilnic între orele 10,00 – 24,00, accesul auto în aceste zone pietonale va fi permis numai pentru riverani, mașinile de intervenție – pompieri, poliție (mașinile poliției rutiere și cele de ordine publică), poliție locală, ambulanță, jandarmerie, salubritate, ale societăților de pază care au încheiate contracte cu beneficiari din zona pietonală, de întreținere a furnizorilor de utilități și vehiculelor de aprovizionare ale agenților economici din această zonă. De asemenea administrația locală propune ca Piața Luther, să devină pietonală, însă pentru început doar experimental, asta însemnînd că accesul auto va fi interzis numai la sfârșit de săptămână, de vineri, de la ora 14:00 și până duminică, la ora 24:00. Proiectul de hotărâre a fost supus aprobării în cadrul acestei ședințe extraordinare”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Amplasarea teraselor pe domeniul public este acceptată în perioada 01.04 – 31.10, pe o desfășurare ce nu va depăși frontul unității proprii de lucru și cu condiția să nu afecteze siguranța circulației sau accesul în curțile imobilelor învecinate.

Pe Bulevardul Revoluției, în zona cuprinsă între Piața Drapelului și Piața Avram Iancu (tronsonul cuprins între Str. Grigore Alexandrescu nr. 1 și Str. Tribunul Dobra Nr. 2), amplasarea teraselor pe domeniul public se va realiza grupat și unitar față de terasele vecine, fie alipit de frontul unității de alimentație publică, fie pe limita exterioară a trotuarului, situație în care comerciantul poate solicita în mod excepțional ocuparea locurilor de parcare aferente.

De asemenea amplasarea teraselor este permisă numai dacă nu stânjenește traficul pietonal, iar lățimea liberă a trotuarelor rămase în urma amenajării va fi de minim 3,50 m. În celelalte zone ale municipiului Arad, amplasarea teraselor se va face astfel încât să nu fie afectată în niciun fel circulația rutieră și pietonală, cu respectarea prevederilor legale.