Peste 115 milioane de lei din excedentul bugetar al județului Arad au fost acordate mai multor investiții care au loc în județ.
Confom președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca,”peste 115 milioane de lei, sume provenite din excedentul bugetar al anilor trecuți, vor întregi investițiile Consiliului Județean, fie pentru asigurarea derulării unor proiecte, fie pentru cofinanțarea altora. De asemenea, o parte a excedentului bugetar va fi utilizată pentru a asigura funcționalitatea instituțiilor suboRdonate”.
„Excedentul bugetar provine din sumele necheltuite cu unele proiecte sau din economiile rezultate în urma unor licitații. Acest excedent este folosit pentru a finanța sau cofinanța noi investiții, pentru a asigura în continuare finanțarea unor investiții aflate în derulare. Sunt bani pe care îi investim inclusiv în buna desfășurare a activității instituțiilor subordonate, în dotarea acestora cu aparatură necesară și pentru a contribui la finanțarea proiectelor acestora”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Sumele repartizate au în vedere investiții în mai multe domenii, pornind de la sănătate, protecția categoriilor sociale vulnerabile, cultură, protecția împotriva dezastrelor sau infrastructura rutieră.