Un bărbat a murit și altul a fost rănit, sâmbătă dimineață, într-un grav accident care a avut loc pe DN7, în județul Arad.
În accidentul, care a avut loc în zona localității Bătuța, au fost implicate 1 microbuz de marfă care avea atașată și o remorcă, fără încărcătură, și 2 mașini mici.
La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje de medici, polițiști și pompieri.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Cum s-a petrecut accidentul
UPDATE POLIȚIE Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei, „La data de 27 iulie, în jurul orelor 06.30, un bărbat de 34 de ani din județul Vâlcea, a condus un autoturism pe D.N.7 dinspre Arad înspre Deva, iar la km. 473+ 250m, pe raza localitatii Bătuța, într-o curba periculoasă la stânga a pătruns pe contrasens lovindu-se frontal cu o autoutilitară în cuplu cu remorcă, condusă regulamentar de un arădean de 38 de ani, remorca autoutilitarei fiind lovita din spate de un alt autoturism condus de un bărbat de 52 de ani din județul Suceava”.
„În urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto din judetul Vâlcea și rănirea ușoară a conducătorului autoutilitarei. Se continuă cercetarile pentru ucidere din culpă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei.
Sursa foto: ISU Arad