Arad: AUDIO Un bărbat a provocat un accident în lanț pe DN7, din cauză că a fost mai atent la cățelul pe care îl transporta în mașină decât la circulație

Un șofer a provocat, joi seara, un accident în lanț pe DN7 din cauză că a fost mai atent la cățelul pe care îl transporta în mașină decât la circulație.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „din primele cercetări la fața locului, s-a constatat că un tânăr de 24 ani, din județul Mureș, a condus un autovehicul pe DN7, sens de mers Lipova-Arad, iar în interiorul localității Mândruloc, având alte preocupări de natură a distrage atenția (a mutat câinele de pe bancheta din spate pe scaunul din dreapta față), a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, în fața sa, de un tanar de 32 de ani, din Vladimirescu”.

„În urma impactului, autoturismul accidentat a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 47 ani, din Lipova, care în urma impactului a fost proiectat in afara drumului, pe terasamentul liniilor de tramvai.
În urma evenimentului a rezultat ranirea ușoară a conducătorului auto responsabil. Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a mai purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.

Șoferul vinovat este anchetat pentru vătămare corporală din culpă.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.