Arad: AUDIO VIDEO FOTO Case și gospodării inundate, drumuri, poduri și stâlpi rupți, persoane evacuate, în comuna Săvârșin, din județul Arad

Mai multe case și gospodării sunt inundate, luni, drumuri, poduri și stâlpi sunt rupți în satul Hălăliș, din comuna Săvârșin, județul Arad, unde ca umare a unei ploi puternice s-a format o viitură, despre care autoritățile locale spun că a avut chiar și 2-3 metri înălțime.

Mai multe case și gospodării sunt inundate, drumuri, poduri și stâlpi sunt rupți în satul Hălăliș, din comuna Săvârșin, județul Arad, unde ca umare a unei ploi puternice s-a format o viitură, despre care autoritățile locale spun că a avut chiar și 2-3 metri înălțime.

Primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean.

O familie cu 2 copii a fost evacuată peste noapte, fiind găzduită în casa viceprimarului comunei Săvârșin.

Circa 30 de gospodării din satul Hălăliş au fost inundate, din care şase locuinţe, iar o parte din infrastructura locală a fost distrusă.

Conform primarului comunei Săvârșin, Ioan Vodicean, „drumul din sat a fost distrus pe o porţiune de un kilometru de şuvoaiele de apă şi nu se mai poate circula pe el. Apa a rupt trei stâlpi electrici şi a distrus complet şapte podeţe, în timp ce alte trei podeţe au suferit distrugeri de 50%”.

În zonă au mai fost inundate drumul spre satul Pârneşti, pe o lungime de trei kilometri, un drum din Săvârşin, pe o lungime de 800 de metri, şi un drum forestier, pe o lungime de 500 de metri, dar pe acestea se poate circula, însă cu dificultate.

Primăria Săvârşin a solicitat, luni, sprijin de la forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care intervin cu motopompe pentru a evacua apa din gospodării şi locuinţe.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

Autoritățile locale intervin chiar și în aceste momente la fața locului.

Sursa foto-video: Primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean