Arad: Autoritățile medicale din Arad resping acuzațiile ministrului sănătății în privința gripei

Autoritățile medicale din Arad neagă că ar nu ar fi informat în timp real și corect Ministerul Sănătății cu privire la evoluția cazulor de gripă apărute în județ. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad spun că trimit în constant toate datele.

Conform purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Simina Roz, „la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, începând cu data de 29 decembrie și până astăzi 30 ianuarie, au existat suspiciuni de gripă în cazul a 32 de persoane. Dintre acestea, la 21, Institutul Cantacuzino a confirmat existența virsului gripal, la șase pacienți rezultatul a venit negativ, iar pentru alte cinci cazuri se așteaptă rezultatul de la Institut. Medicația antivirală a fost instituită încă de la momentul suspiciunii. De asemenea, la această dată șapte persoane sunt încă internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad iar cinci persoane au decedat”.

„Menționăm faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a transmis și transmite, în timp real, către Direcția de Sănătate Publică Arad, toate informațiile referitoare la cazurile sau suspiciunile de gripă, conform metodologiei în vigoare”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Simina Roz.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, marți seara, la DIGI24, că va lua măsuri în cazul spitalelor care nu au raportat cazurile de gripă, declarând că, cităm, „Aradul a raportat şase cazuri, din care nouă internate.”