O băiat de 13 ani și mama sa, de 47 de ani din Arad, care se aflau pe bicilete, au fost răniți, duminică seara, după ce au fost loviți de o mașină al cărei șofer a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliției Județean Arad, Claudia Iuga, „în jurul orelor 19.40, un bărbat de 32 de ani, din Lipova a condus un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu din Arad, din direcția Piata Gării înspre Fortuna fără să respecte culoarea roșie a semaforului electric montat la intersecția cu Calea Victoriei, moment în care a surprins și a accidentat o femeie de 47 de ani și pe fiul acesteia de 13 ani, care în calitate de bicicliști se aflau în traversarea străzii, pe culoarea verde a semaforului electric aflat în funcțiune pe pista de biciclete”.
„Ca urmare a evenimentului a rezultat rănirea ușoară a celor doi bicicliști. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliției Județean Arad, Claudia Iuga.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.