Arad: Bărbat de 26 de ani, beat, fără permis și cu mașina în șanț, reținut de către un polițist aflat în timpul liber, care voia să-i acorde prim ajutor medical

Un bărbatde 26 de ani din localitatea Mișca, județul Arad, a fost reținut pentru mai multe infracțiuni, dupăce a fost prins cu mașina în șanț decătre un polițist aflat în timpul liber, care inițial voia să-i acorde prim ajutor medical.

Conform purtătorului de cuvânt al POliției Arad, Lorena Radu, „pe data data de 10 Ianuarie, agentul de poliție Bistrian Marius din cadrul postului Craiva, care se afla în afara programului de serviciu, în timp ce conducea o mașină pe DJ 792 A, a observat în șantul aflat în dreapta sensului său de deplasare o mașină răsturnată, din care încerca să iasă de pe locul șoferului, un bărbat”.

„Coborând din autovehicul în vederea acordării primului ajutor conducătorului auto și altor persoane care ar fi putut fi pasageri in același autoturism, agentul de poliție Bistrian Marius a simțit un puternic miros de alcool pe care bărbatul aflat la volan îl emana. Constatând că nu sunt pasageri în autoturism și asigurându-se ca șoferul nu a fost vătămat în urma evenimentului rutier, polițistul a sesizat Sectia nr. 6 Rurală Beliu, în a carei competență se afla evenimentul”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al POliției Arad, Lorena Radu.

Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Ineu, polițiștii au procedat la efectuarea de cercetări cu privire la evenimentul sesizat de colegul lor.

Astfel, s-a stabilit ca în dimineața zilei de 10 ianuarie, tânărul ar fi sustras o mașină parcată în fata unei societăți comerciale din Beliu, cu care ar fi intrat într-un chioșc din aceeași localitate, distrugându-l. Aceasta însă nu l-a împiedicat să-și continue drumul și în timp ce conducea mașina sustrasă, pe DJ 792 A, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcției
de deplasare, ajungând într-un sanț.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest de polițiștii prezenți la fata locului, iar rezultatul a fost de 0,59 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor effectuate, s-a constatat ca tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pentru furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

POlițiștii continuă cercetările în acest caz.