Prezentarea bisericilor de lemn din județul Arad continuă. Campania derulată decătre Consiliul Județean Arad ajunge, joi, în satul Roșia Nouă din comuna Petriș.
Biserica de lemn din Roșia Nouă a fost ridicată în anul 1808 şi a primit hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Ctitorii bisericii sunt locuitorii din Roşia Nouă şi Obârşia – sat învecinat aparţinând aceleeaşi comune – Petriş, fiind construită din bârne groase de stejar în stilul comun bisericilor de lemn din Ardeal.
Potrivit Arhiepiscopiei Aradului, pictura bisericii a fost executată în anul 1820 de Nicolae Zugrav, din Lupşa Mare. Icoanele sunt datate în sec. XVIII, caracteristică pentru această epocă fiind şi expresiva decoraţie în ipsos – influenţă barocă frecventă în Ţările Române.
De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe lucrări de restaurare, având în vedere materialul fragil din care a fost ridicată, cu fiecare ocazie biserica fiind ridicată pe temelii noi. În anul 1943 biserica a fost tencuită pe dinafară, dar din tradiţie se ştie că a fost pictată şi pe exterior.
În anul 2010 au început lucrările la exteriorul bisericii, finalizate în anul 2011. În anul 2014 s-a construit o nouă clopotniţă, fiind ridicată prin jertfa oamenilor din parohie și sfinţită în același an de către Înaltpreasfinţitul Dr.Timotei Seviciu Arhiepiscop al Aradului.
„Biserica de lemn din Roşia Nouă este un monument istoric și arhitectural de mare valoare, fiind deseori comparată cu bisericile din Maramureș. Pare că timpul nu a trecut peste această bisericuță care și-a păstrat forma şi lemnul din care a fost construită. Personal, o consider una dintre frumusețile Transilvaniei”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Județul Arad are peste 40 de biserici de lemn.
Sursa foto: Consiliul Județean Arad