Cadavrul unui bărbat de 35 de ani a fost găsit, vineri, într-un șanț de la marginea unei străzi din comuna Frumușeni, din județul Arad.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei, „în această dimineață, polițiștii din Frumuseni au fost sesizati despre faptul că în șanțul de pe marginea străzii din localitatea Frumuseni se află un cadavru. S-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 35 de ani din aceeași localitate”.
„Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei”.
POlițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor si împrejurărilor decesului.