Casa omului politic Ștefan Cicio Pop din municipiul Arad, în care a funcționat Consiliul Național Român Central, construită în stil eclectic, este iluminată arhitectural, luni (12 noiembrie), pentru a marca data când în urmă cu 100 de ani, aici începea să funcționeze Consiliul Național Român Central.
Pe data de 2 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central a început să activeze în casa avocatului şi omului politic român Ștefan Cicio Pop, situată pe strada care astăzi îi poartă numele, la numărul 3. Casa se degradează pe zi ce trece, dupăce nepotul lui Ștefan Cicio Pop spunea că nu a reușit să găsească sprjin la autorități pentru a restaura clădirea așa cum se cuvine. Nepotul marelui om politic Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Aurel Liviu Birtolon, a murit vineri, 7 septembrie 2018, în vârstă de 82 de ani, la Arad, așa că rămâne de văzut ce se va întâmpla cu casa.
Casa, iluminată cu începere de la ora 19.30
Spectacolul de lumini începe la ora 19,30 şi cuprinde câte cinci sesiuni a câte 15 minute, timp în care vor fi relatate ‘poveşti mai puţin ştiute’ despre clădire. Ilumnitarea arhitecturală are loc în cadrul proiectului „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină”.
Proiectul este derulat decătre Asociația Culturală pentru Educație prin Artă, în parteneriat cu Apart Production și Five’s International. În cadrul proiect, zece clădiri din toată țara a căror istorie este strâns legată de momentul Marii Uniri de la 1918 şi de ultimii o sută de ani, sunt fi iluminate arhitectural.
Ce s-a întâmplat în casa lui Ștefan Cicio Pop
Consiliul Naţional Român Central s-a constituit la Budapesta în noaptea de 30 spre 31 octombrie 1918. Din el făceau parte şase membri ai Partidului Naţional Român şi şase reprezentanţi ai Partidului Social Democrat din Ungaria, secţia română. Trei dintre ei, respectiv Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş şi Ion Flueraş erau arădeni.
Câteva zile mai târziu, Consiliul şi-a stabilit sediul în casa din Arad a lui Cicio Pop, numit de altfel preşedinte al organismului. Acum încep să fie formate organizaţiilor teritoriale.
Tot la început de noiembrie, Consiliul a trimis guvernului maghiar o notă diplomatică concepută de omul politic Vasile Goldiş. În acest document se cerea transmiterea către Consiliul Naţional Român Central a autorităţii politice, administrative şi militare a celor 23 de comitate din Transilvania şi a părţilor româneşti din comitatele Bichiş, Cenad şi Ugocea din Ungaria.
Termenul acordat autorităţilor de la Budapesta a fost 12 noiembrie. Guvernul maghiar nu a dat curs solicitării şi nu a răspuns acestor demersuri, în schimb a trimis pentru discuţii la Arad o delegaţie condusă de Oszkar Jaszi, care era ministru al naţionalităţilor.
La 13 noiembrie, condiţiile impuse de Budapesta sunt respinse de către români, astfel că a doua zi, Consiliul Naţional Român Central a anunţat public în Transilvania că tratativele nu au avut niciun rezultat, pentru că se dorea în fapt ‘desfacerea totală’ de Ungaria.
Conform surselor istorice, pe 15 noiembrie, Consiliul decide să declare ‘unirea românilor transilvăneni, crişeni, bănăţeni şi maramureşeni cu Regatul României într-o Mare Adunare Naţională’. Această hotărâre va fi cuprinsă în Regulamentul pentru alegerea deputaţilor care urmau să voteze Marea Unire la Alba Iulia – într-o zi de duminică, la 1 decembrie 1918.
Consiliul Naţional Român Central a mai funcţionat până la începutul anului 1919.