Arad: Ce crede premierul Viorica Dăncilă despre „Alianța Vestului”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că este foarte bine dacă oraşele constituite în Alianţa Vestului vor să dezvolte proiecte în parteneriat, dar a respins ideea că Guvernul nu sprijină primarii.

„Întotdeauna am mers pe principiul că trebuie să sprijinim comunităţile locale, dar în acelaşi timp această plângere, această afirmaţie că nu am sprijinit aceste comunităţi locale, nu este reală. (…) Am încercat să-i sprijinim foarte mult. Este foarte bine dacă vor să dezvolte în parteneriat proiecte, acestea sunt foarte bune, pentru că de ele depinde dezvoltarea comunităţilor locale. Dar în acelaşi timp nu se poate spune că Guvernul României nu sprijină primarii”, a declarat Viorica Dăncilă, la Palatul Parlamentului.

Precizarea premierului a fost făcută pe fondul unor întrebări referitoare la posibilitatea înfiinţării fondului de investiţii locale, în valoare de 10 miliarde de euro, şi a constituirii Alianţei Vestului.

Viorica Dăncilă s-a exprimat pentru înființarea fondului de investiții locale, dând exemplul sucesul programelor naționale de dezvoltare locală 1 și 2. Este nevoie de mai multe modalităţi pentru dezvoltare, a mai spus premierul.

Sâmbătă, primarii municipiilor Arad, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara au semnat la Timişoara documentul pentru înființarea ‘Alianţei Vestului’, despre care spun că are ca scop dezvoltarea unor proiecte majore comune, printre care atragerea fondurilor europene direct de la Bruxelles și inversarea trendului de plecare a forţei de muncă în afara graniţelor.