Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, la Arad, că „niciodată un ministru al educației nu poate să spună că bugetul acesta este suficient”, dar bugetul educației pe 2019 este „substanțial mai mare” decât anul trecut.
„Niciodată un ministru al educației nu poate să spună că bugetul acesta este suficient, dar este un buget convenabil, adică mai mare decât cel care a fost anul trecut, substanțial mai mare. (redactor: Aveți direcții prioritare în buget?) Da, categoric da. În primul rând pentru învățământul preuniversitar, în afară de ceea ce trebuie să facem noi în mod natural pentru elevi, adică să asigurăm manuale, anul acesta în buget sunt prinși și bani pentru a asigura resursele necesare rechizitelor școlare pentru un an de zile pentru toți copiii.Ceea ce e foarte important. De asemenea, tot pentru preuniversitar, din bani europeni, încercăm să ducem în fiecare clasă o tablă inteligentă și să dăm fiecărui copil o tabletă în așa fel încât să se poată schimba și adapta secolului 21 predarea la clasă. (redactor: În cât timp estimați că vor fi realizate aceste lucruri?). Acum am scris fișele proiectelor și sperăm cât de repede ni-l aprobă Comisia Europeană pentru că, fiind vorba de o valoare mare, necesită aprobarea Comisiei Europene.
Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, participă, vineri, la Arad la prima ședință a Consiliului Național al Rectorilor din acest an și la deschiderea Festivalul Anului Nou Chinezesc, organizat decătre tinerii care studiază limba chineză.