Arad: Cel mai mare patinoar din vestul țării, Patinoarul din Arad, s-a redeschis 

Patinoarul din Arad, care este cel mai mare din vestul țării, s-a redeschis luni, 2 decembrie, a anunțat, tot luni, Primăria Municipiului Arad, care administrează baza de agrement.

Patinoarul artificial funcţionează și în acest an după programul cunoscut: de luni până joi, între orele 09.00 şi 22.30, iar la sfârşitul săptămânii, mai exact în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică se va putea patina între orele 08.00 şi 00:30. 

Biletul de intrare costă 16 lei pentru o oră, respectiv 18 lei pentru o serie de 90 minute. 

Nu mai puţin de 450 de perechi de patine așteaptă să fie închiriate. Pentru închirierea unei perechi de patine cei interesați vor trebui să scoată din buzunare 9 lei pentru o oră, respectiv 10 lei pentru o serie de 90 minute.  Ascuţirea unei perechi de patine costă 14 lei.

Cel mai mare patinoar artificial din vestul ţării, a fost inaugurat în anul 2006.

Patinoarul este folosit doar cel mult 2 luni pe an din cauza cheltuielilor foarte mari de întreţinere. Lunar consumă circa 60.000 lei, iar încasările nu sunt pe măsură. Cu toate că atunci când a fost inaugurat, autorităţile locale spuneau ca patinoarul va putea functiona pana la temperaturi de 15 grade, şi estimau ca sezonul va fi cuprins intre 15 noiembrie si 15 martie, totuşi în realitate, panitoanrul nu funcţionează decât cam 1-2 luni pe an.  Şi asta pentru că autorităţile locale aşteaptă de fiecare dată ajutor de la natură şi deschid baza de agrement doar cand e foarte frig. pentru că instalaţiile de curent de întreţinere a pantinoarului au costuri de întreţinere foarte mari, iar veniturile nu sunt pe măsură. Vara patinoarul este folosit ca şi teren de sport cu gazon sintetic.

In Arad, se anunţă temperaturi scăzute,  cu alte cuvinte numai bune pentru deschiderea sezonului la patinaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.