Procuriorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu au înregistrat un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce la spitalul din acest oraş au fost confirmate două cazuri de infectare cu noul coronavirus la cadre medicale, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Anchetatorii vor să afle dacă persoane care au venit din zone cu probleme legate de coronavirus nu au declarat acest lucru pentru a nu sta în autoizolare sau centre de carantină și au umblat libere, transmițând virusul.
Procuorii arată, într-un comunicat de presă remis vineri, că s-au sesizat din oficiu, după ce au apărut în spaţiul public informaţiile cu privire la infectarea unor angajaţi ai Spitalului Orăşenesc Ineu.
Cercetările se fac in rem, cu privire la faptă.
Anterior, un dosar similar a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, după ce a fost confirmat un caz de COVID-19 la un pacient de 64 de ani care a decedat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Liderul Sanitas Arad a declarat că zece cadre medicale, opt de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad şi două de la Spitalul Orăşenesc Ineu, sunt confirmate cu noul coronavirus.