Clădirea Poliției de Frontieră Arad, aflată pe strada Mărășești, va fi reabilitată termic cu ajutorul fondurilor europene. Anunțul a fost făcut, marți, la Arad, decătre șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Marin Bondar.
Conform șefului Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Marin Bondar, „ca urmare a acestei reabilitări, clădirea Serviciului Teritorial al Poliții de Frontieră Arad va fi independentă energetic, adică 90 la sută din consumul de energie electrică va fi asigurat prin panouri fotovoltaice, circa 50 la sută din apa menajeră caldă utilizată va fi asigurată prin panouri solare”.
„Tot ceea ce înseamnă ventilarea clădirii va fi asigurată prin pompe de căldură, ceea ce va duce la creearea unor condiții de muncă pentru personalul Poliției de Frontieră mult mai bune. Și totodată și pentru celelalte persoane care vor avea activități în cadrul Serviciului. Și până la urmă trebuie ca să spunem că se vor crea și alte condiții pentru migranții care sunt reținuți la frontieră și sunt cercetați decătre Poliția de Frontieră”, a mai declarat șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Marin Bondar.
Contractul de finanțare a fost semnat deja, iar licitația este în plină desfășurare. 3 firme au depus oferte până în acest moment, iar ofertele vor fi deschise pe data de 3 decembrie.
Valoarea totală a proiectului este de 12.205.661,36 lei, din care 4.462.786,16 lei sunt fonduri europene nerambursabile.
Lucrările ar trebui ca să fie gata până pe data de 31 ianuarie 2020.
Date tehnice
Proiectul „Reabilitare termo-energetică a pavilionului C1 (corpuri C1 și C2) din cadrul imobilului 49-273, sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad” este finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1. – ”Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor”.
Obiectivul general va fi realizat prin atingerea a două obiective: Reducerea consumului anual de energie primară pentru pavilionul administrativ sediul S.T.P.F. Arad cu 334.448,86 kWh/an prin măsuri de reabilitare termică, modernizarea instalațiilor aferente clădirii și utilizarea surselor de energie
regenerabilă și scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră aferente funcționării pavilionului administrativ sediul S.T.P.F. Arad cu 93.84 echivalent tone CO2 prin măsuri de reabilitare termică, modernizarea instalațiilor aferente clădirii și utilizarea surselor de energie regenerabilă.