Arad: Companie din Arad, amendată cu 20.000 de lei pentru înșelăciune cu deșeuri

O unitate de alimentație publică din Arad a fost amendată pentru că producea mult mai multe deșeuri decât declarase în contractul încheiat cu firma care se ocupă de salubrizarea orașului.

Monitorizat timp de o lună de polițiștii locali cu atribuții de protecția mediului, agentul economic arădean a fost amendat cu 20.000 de lei pentru un surplus de deșeuri generat față de cantitatea menționată în conținutul contractului de prestări servicii încheiat cu operatorul local de salubritate. Poliția Locală Arad reamintește că persoanele juridice care își desfășoară activitatea pe raza municipiului au obligația de a respecta termenii contractuali.

De asemenea, agenții economici au obligația de a notifica operatorul de salubritate asupra eventualelor majorări survenite în privința volumului de deșeuri generate lunar și de a depozita deșeurile exclusiv în pubelele proprii. Companiile trebuie să asigure accesul la pubele în zilele stabilite conform graficului de colectare. Debarasarea deșeurile menajere generate de utilizatorii persoane juridice în incinta platformelor arondate asociațiilor de proprietari conduce, de asemenea, la sancțiuni drastice.

De alfel, controalele au început și ca urmare a sesizărilor din partea cetățenilor, iar verificările vizează, cu preponderență, agenții economici care desfășoară activități din sfera alimentației publice.