Arad: Concert special pe platoul din fața Basilicii Papale Maria Radna. Invitat special, cunoscutul artist Cezar Ouatu

Platoul din fața Basilicii Papale „Maria Radna” din județul Arad găzduiește, vineri, 28 iunie, ceade-a 2a edieție a Lipova Symphonic City Open Air.

Evenimentul îl aduce la Lipova pe cunoscutul artist Cezar Ouatu.

Director artistic și Dirijor este Dan Crișan. Pe scenă vor evolua soprana: Larisa Ștefan și Orchestra Filarmonicii de Stat Arad

În prima parte, programul va cuprinde uverturi şi arii celebre din opere, iar în a doua parte muzică film, repertoriu din musical şi pop – opera.

Concertul are loc vineri, 28 iunie, cu începere de la ora 21.00.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad.

Cezar Ouatu

Cezar Florin Ouatu (n. 18 februarie 1980, Ploiești, România) cunoscut și ca Cezar The Voice sau Cezar, este un interpret român de operă, pop-opera și pianist. Este cunoscut datorită piesei „It’s My Life”, cu care a câștigat Selecția Națională 2013 și cu care a participat la Concursul Muzical Eurovision 2013 din Malmö, Suedia.

Cezar s-a născut într-o familie de muzicieni, fiind fiul flautistului Florin Ouatu, de la Filarmonica din Ploiești și fost profesor la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria. La doar 6 ani a învățat să cânte la pian, urmând un profil artistic. A absolvit Liceul Muzical „Carmen Sylva” din Ploiești; în 2004 a absolvit cu notă maximă secția de canto clasic a Conservatorului „Giuseppe Verdi” din Milano unde fusese admis în 2001. A studiat de asemenea și muzică barocă. A debutat ca interpret profesionist pe scena Teatrului „La Fenice” din Veneția, a cântat pe cele mai importante scene din lume și a obținut numeroase distincții la concursuri de canto în orașe precum Barcelona, Dresda, Milano și în țări precum Monaco și San Marino. A cântat la opere prestigioase precum cele din Lausanne, Barcelona, Potsdam ș.a.

Echipa evenimentului

Invitat special: Cezar Ouatu
Director artistic/Dirijor: Dan Crișan
Soprana: Larisa Ștefan
Orchestra Filarmonicii de Stat Arad

Asistent regie artistică: Tatiana Țugulea
Scenotehnică, sonorizare și lumini: Corso Live Interface
Grafică și design: Andreea Chifor

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad.