Arad: Consiliul Județean Arad își promovează evenimentele și prin intermediul unei aplicații pentru telefoanele mobile

Consiliul Județean Arad își va anunța evenimentele și prin intermediul unei aplicații disponibilă pentru telefoanele mobile inteligente.

Conform vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea, „informaţiile despre activitatea administraţiei, mai uşor de accesat prin aplicaţia Arad City Guide. Consiliul Judeţean Arad a încheiat un parteneriat cu Arad City Guide, pentru promovarea activităţii şi a evenimentelor culturale”.

„Arad City Guide este o aplicaţie deja descărcată de aproximativ 1500 de utilizatori, care oferă informaţii despre evenimentele care au loc la Arad. Suntem bucuroşi că avem un parteneriat prin care putem promova mai uşor evenimentele şi acţiunile noastre. Avem multe proiecte în derulare care interesează publicul, am alocat resurse importante pentru un calendar cultural bogat. Dorim să folosim toate oportunităţile de promovare, să oferim informaţii cât mai uşor accesibile pentru toţi cei interesaţi de activitatea administraţiei, să atragem cât mai mulţi arădeni la evenimentele organizate de Consiliul Judeţean şi de instituţiile din subordine. Suntem deschişi spre orice parteneriat şi iniţiativă privată care permit accesul facil la informaţii utile cu privire la evenimentele care au loc în Arad”, a mai declarat vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea.

Aplicația Arad City Guide poate fi descărcată gratuit din Magazin Play pentru telefoanele și tabletele cu sistem de operare Android, iar o variantă pentru Iphone și Ipad este în lucru.